Stațiunea românească de la malul Mării Negre, comparată cu Evian din Franța. Vor fi făcute investiții de peste 50 de milioane de euro

Stațiunea românească de la malul Mării Negre, comparată cu Evian din Franța. Vor fi făcute investiții de peste 50 de milioane de euro
Publicat: 20/03/2018, 08:49

Investițiile se ridică la peste 50 de milioane de euro, bani europeni și fonduri private, iar majoritatea unităților de cazare vor fi de patru și cinci stele, scrie One.

Vor fi construite noi hoteluri, pensiuni, și centre de tratament care se vor ridica la standardele stațiunii Evian din Franța. Acolo sunt cunoscutele izvoare termale cu proprietăți curative. Unul dintre investitorii din Techirghiol a cumpărat o vilă din stațiune care a funcționat ca sanatoriu balnear al marinarilor în perioada interbelică. Acolo va fi construit un centru medical axat pe tratamente.

Andrei Dimancea, investitor: „Deschidem un centru medical, multispecialitate cu focus pe dermatologie, recuperare medicală și nutriție. Undeva la 74 de locuri și o bază de tratament de 1000 de metri pătrați.”

Techirghiolul va avea și un centru de excelență în sănătate, care va oferi turiștilor și pacienților, tratamente pe baza de nămol pentru afecțiuni reumatice și ale structurilor osoase”.

VEZI IMAGINI PE ONE.RO!

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Top 10 cele mai mari pensii din România. Cu două îți cumperi un apartament de...
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cu ce se ocupă Cătălina, fiica lui Constantin Enceanu? A ales un drum diferit față...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce